T2 Trainspotting (2017)

După 20 de ani, Mark Renton (Ewan McGregor) se întoarce în Edinburgh dintr-un exil auto-impus în Amsterdam ca urmare a evenimentelor petrecute la sfârşitul primului film. Daniel “Spud” Murphy continuă să se lupte cu dependenţa de droguri care l-a făcut să-şi piardă locul de muncă, dar şi partenera sa Gail şi băiatul Fergus. Simon “Sick Boy” Williamson, un dependent de cocaină, manageriază barul Port Sunshine pe care l-a moştenit de la mătuşa lui şi se implică în anumite activităţi infracţionale cu iubita lui bulgăroaică, Veronika.

Francis “Franco” Begbie ispăşeşte o pedeapsă de 25 ani de puşcărie şi nu i se permite eliberarea condiţionată din cauza temperamentului său violent. După ce se opreşte pe la casa copilăriei sale unde tatăl lui îl informează că mama sa a murit cât timp el a fost plecat, Mark merge să îl viziteze pe Spud şi îl prinde chiar în momentul în care voia să se sinucidă. Mark îl salvează pe Spud, însă la început acesta nu este deloc încântat de intervenţia prietenului său.

De asemenea, Mark vrea să-l ajute pe Spud să scape de depdendenţa de heroină şi să se împace cu Simon care încă îi poartă resentimente considerând că i-a trădat. El se duce la Simon la bar pentru a-şi cere scuze şi să-i înapoieze ce i-a furat. Între timp, Begbie reuşeşte să evadeze din puşcărie, se reîntâlneşte cu soţia şi fiul său, iar apoi merge în vizită la Simon. Mark hotărăşte să rămână în Edinburgh şi, împreună cu Simon, se duce în Glasgow unde încep să comită diverse ilegalităţi.

T2 Trainspotting (2017) online subtitrat in Limba Romana. Server 1.


T2 Trainspotting (2017) online subtitrat in Limba Romana. Server 2.

Categorie: Filme drama | Adăugat de: efilme (29-05-2017)
Vizualizări: 325 | Tag-uri: Filme online 2017, filme drama, T2 Trainspotting (2017) online subt, filme 2017, Ewen Bremner, Ewan McGregor, Jonny Lee Miller | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Nume *:
Email *:
Cod *:


Powered by uCoz © 2017